Reprezentant medical echipamente laborator – Zona N-V

Antal International, în numele clientului său, renumit importator și distribuitor de aparatură, reactivi și consumabile în domeniul medicinei de laborator, recrutează:

Reprezentant medical echipamente laborator – Zona N-V: Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș

Cerințe:

- Studii superioare finalizate (în domeniul medical sau în alte domenii conexe, constituie un avantaj)

- Abilități de relaționare, comunicare, negociere

- Bun cunoscător al tehnicilor de vânzare

- Abilități organizatorice

- Proactivitate

- Cunoștințe temeinice despre echipamentele de laborator medical (analizoare, reactivi, consumabile)

- Experiență de minim 3 ani în vânzări în domeniul laboratorului medical

- Cunoscător, cel puțin la nivel mediu, a limbii engleze

- Cunoștințe de utilizare PC (experiență în raportarea activității utilizând sisteme de tip CRM)

- Posesor de permis de conducere cat. B fără antecedente

Responsabilități:

- Contactarea potențialilor clienți ai companiei și dezvoltarea relației profesionale cu aceștia (activitate pe teren 90% din timp)

- Administrarea eficientă a portofoliului de clienți prin vizite regulate la aceștia

- Urmărirea situației clienților proprii până la stadiul de încheiere și executare contracte

- Raportarea săptămânală a rezultatelor obținute în CRM

- Planificarea săptămânală și prezentarea spre aprobare a planului pentru săptămâna următoare

- Promovarea imaginii și prezentarea companiei în conformitate cu cerințele și standardele acesteia

- Promovarea și vânzarea pe principii etice a produselor și serviciilor companiei

- Monitorizarea pieței și a competitorilor

- Participarea la congrese, simpozioane, cursuri și alte manifestări științifice

- Realizarea obiectivelor calitative și cantitative în conformitate cu planul de vânzări stabilit

Se oferă:

- Pachet salarial format din salariu fix, comision, bonusuri performanță

- Dezvoltarea profesională este susținută de programe de pregătire în țară și în străinătate și de suportul tehnic oferit de companie
 

Suntem bucuroși să luăm în considerare cererile de la toți candidații care au abilitățile necesare pentru rolurile la care aplică. Putem răspunde doar celor mai potriviți candidati, timpul estimat de răspuns fiind de 4 (patru) săptămâni. Restul CV-urilor vor fi stocate în baza noastră internațională de date și pot fi folosite pentru alte oportunități viitoare.

Prin aplicarea la acest job acordați companiei Antal România, biroul din Iași consimțământul scris și permisiunea deplină de a păstra CV -ul în sistemele Antal și de a-l trimite clienților Antal în vederea evaluării ca și candidat pentru pozițiile disponibile în organizațiilor acestora.

Informațiile dumneavoastră personale vor fi tratate în conformitate cu legislația în vigoare privind prelucrarea datelor cu caracter personal și politicii de confidențialitate Antal (https://www.antal.com/privacy-policy/).

Vă rugăm să aveți în vedere că în anunțurile noastre putem folosi aproximări ale nivelului salarial.

Mulțumim!

We are pleased to consider applications from all candidates who have the necessary skills for the roles they are applying for. We can only respond to the most suitable candidates, with an estimated response time of 4 (four) weeks. The remaining CVs will be stored in our international database and may be used for other future opportunities.

By applying for this job, you grant Antal Romania, Iasi office, written consent and full permission to keep your CV in Antal systems and to send it to Antal’s clients for evaluation as a candidate for positions available in their organizations.

Your personal information will be treated in accordance with applicable laws regarding the processing of personal data and Antal's privacy policy (https://www.antal.com/privacy-policy/)

Please note that in our career ads, we may use salary level approximations.

Thank you!

Place of work

Antal International
Timișoara
Romania

Employer profile

In 1993, a visionary in London set out to create a better way to connect talented individuals with job opportunities. Fast forward 30 years, and that vision has grown into a worldwide network of over 800 consultants spanning 32 countries. As one of the top recruitment companies, we specialize in IT, Accountancy, Sales and Marketing, Engineering, and more, offering game-changing recruitment consultancy and talent acquisition services to companies of all sizes. Join us on this journey of growth! With our personalized approach to the hiring process, we aim to make finding the right job a positive and stress-free experience for you as a candidate. We understand that job searching can be overwhelming, so we offer our expertise every step of the way to help you navigate the process with ease. Our goal is to empower you to achieve your career aspirations and land the perfect job! At our core, we believe that our success is directly tied to the success of the candidates we work with!

Local radius

  • Săcălaz
  • Giarmata
  • Sânandrei
  • Ghiroda
  • Becicherecu Mic
  • Şag
  • Sânmihaiu Român
  • Moşniţa Nouă
  • Giroc
  • Remetea Mare



Job ID: 8528898 / Ref: 2e10a9ab2ce2a6e1053d50e80382f5e0

Quick application

If the job appeals to you, don't hesitate and send in your application immediately - it might just be the dream job you're looking for.

Antal International

Employees
201-500
Industry
Other industries
Contact